de Anca Tiurean

Grupul nostru de suport personal și profesional din social media, destinat psihoterapeuților, a avut în ultimul timp o serie de preocupări etice și m-am bucurat să văd cât de calitative și de colegiale sunt discuțiile noastre la acest capitol. Anul acesta am ales să particip la webinariile EATA pe teme de etică, cu gândul că așa vom putea aduce un plus de valoare dialogului nostru și vă povestesc experiența mea cu cele două webinarii în numărul actual al Newsletterului. 

Alina Comendant ne povestește despre prezentarea ei în cadrul webinarului ITAA de la începutul lui iunie unde a vorbit despre lucrul cu copiii și adolescenții folosind AT pentru a promova curajul, physis și reziliența. Munca Alinei răspunde adesea la nevoia de sprijin în a conține emoții, îngrijorări, blocaje și ambiguitate, în timp ce rămânem angajați în procesul terapeutic într-o atmosferă de joc simbolic experiențial. 

Am luat cu mine o parte din această atmosferă în afara spațiului de muncă, permițându-i să mă mobilizeze în lucrul cu mine însămi. Una dintre ariile în care m-a afectat pozitiv a fost în practica mea săptămânală de mișcare și nemișcare sau lucru corporal contemplativ: sesiunile de Yoga. Practica Yoga este deja fain îmbogățită de imageria ghidată a instructorului (Mangaldharma Avisek), iar la adaugarea unei dimensiuni ludice cu aplicații în autoreglarea psihoterapeutului, m-am bucurat să obțin disciplină, inspirație, reziliență și o bună mobilitate între conectare și deconectare în rolul de terapeut. Vă povestesc despre asta în articolul „Stând cu emoțiile”.

Vă invit să consultați și rubrica de anunțuri: avem stroke-uri de împărțit membrilor activi ai comunității noastre care au absolvit noi trepte de specializare, au început să fie prezenți în evenimente internaționale și continuă să contribuie cu material valoros la jurnalele de specialitate. Totodată suntem în plină organizare a conferinței naționale de AT de la Timișoara (28-30 octombrie) și a cursului AT 101 susținut de unul dintre noii PTSTA români.

Ovidiu Platon ne oferă încă un text bogat în învățăminte și experiență de a trăi cu neurodiversitatea. De această dată scrie cu un ingredient personal mai pronunțat și ne povestește despre parcursul lui de la a fi autist fără să știe spre diagnosticare și înțelegere mai profundă a unor fenomene interpersonale până atunci greu de înțeles.

În final, Miruna Jovin prezintă recenzia unei cărți de Rachel Reiland, în care autoarea, având tulburare de personalitate borderline, descrie parcursul ei psihoterapeutic.

Găsesc că numărul actual al Newsletter-ului nostru reunește ca ingrediente perspectivele variate: client, psihoterapeut și etică. Sperăm să vă aducă insight-uri, inspirație și sprijin util în ce întreprindeți. Echipa noastră vă dorește o vară frumoasă!

de Anca Tiurean

În rolul nostru profesional de psihoterapeuți, fiecare propoziție, gest, întrebare sau confruntare sunt intervenții cu un impact asupra vieților altora. Impactul este parțial intenționat, gândit și fundamentat clinic, iar parțial este neprevăzut, dezvăluind aspecte importante ale realității pe care nu le-am luat în considerare în momentul intervenției. Unele dintre deciziile noastre ca psihoterapeuți sunt în mod special dificile pentru unii dintre noi, deoarece suntem conștienți de limitele noastre și de faptul că putem prevedea doar unele implicații și  că faptele noastre sunt nelipsite de riscuri ce decurg din ceea ce urmează să facem.

Paradigma etică este cea din care ne punem întrebări de tipul: „Ce ar trebui să facem și să nu facem în rolul nostru de psihoterapeuți?” (etică normativă) și „Care este cel mai bun curs al acțiunii în acest caz” (etică aplicată) sau „Ce înseamnă a face bine în psihoterapie?” (meta-etică). În meseria noastră ne orientăm răspunsurile la aceste întrebări după codurile eticii profesionale în general, ale eticii îngrijirii în particular, precum și după principiile de etică a criticii, etica justiției și etica socio-culturală a comunității sau statului în care trăim și ne desfășurăm activitatea. La confluența acestor multiple subdomenii ne putem simți dezorientați, temători, siguri pe sine și mai mult sau mai puțin capabili să păstrăm în noi înșine o coerență a perspectivelor și o claritate a implicațiilor.

Asociația Internațională de Analiză Tranzacțională a organizat două webinarii (21 februarie și 19 mai) în cadrul cărora participanții au avut ocazia să discute despre etică. Webinar-ul din 23 Mai 2022 s-a intitulat „Mai puțin Părinte, mai mult Adult” și a fost coordonat de Trudi Newton împreună cu Anne de Graaf, Jan Grant, Tomoko Abe, Pierre Seberegts, Michelle Thome și Anne Tucker. Au participat studenți și practicieni în AT din comunitatea  internațională, ceea ce a constituit un prilej de explorare a unei diversități de perspective. Însă faptul de a proveni din culturi diferite de pe tot globul nu este neapărat un garant al fructificării unui astfel de prilej, ci depinde mai degrabă de nivelul gândirii noastre Adulte disponibile și implicate în procesul de grup.

În primul webinar introducerea în temă a început cu conceptul metaforic de „zonă gri”, adică o invitație la a părăsi paradigma morală duală, unde un gest sau o decizie este fie corectă, fie greșită, fie bună, fie rea și în schimb a migra spre o analiză mai complexă, ce include pentru fiecare situație argumente clare despre care sunt forțele implicate, interacțiunea dintre ele, interesele celor ce au o miză în situația respectivă și beneficiile și riscurile ce însoțesc o decizie etică în contextul ecologic respectiv. În al doilea webinar s-a insistat mai mult pe conceptul de responsabilitate personală preluată atât pentru probleme, cât și pentru soluții, prin intermediul analizei și deliberării individuale și colaborative într-un etos relațional de tip „eu sunt ok - tu ești ok - ei sunt ok”. 

Scopul reflecției etice este de a verifica măsura în care o decizie sau o idee este adecvat argumentată încât să fie justificată, adică întemeiată pe principii morale solide. La ambele webinarii a fost vehiculată ideea că cea mai bună cale de a aborda problemele etice este disponibilitatea de a avea un dialog deschis și continuu despre ce se întâmplă, chiar dacă este inconfortabil. Comisia de Etică a ITAA a propus spre discuție ce poate să însemne mai mult Adult și mai puțin Părinte, fără a desconsidera funcția protectivă a Stării eului de Părinte. Principalul instrument de gândire etică a fost numit „cercetarea din Adult” (Adult inquiry): Cum putem să tragem la răspundere pe cineva fără a învinui sau a umili? Cum putem să includem principiile AT în gândirea și acțiunea etică? Abordarea propusă este „responsabilitatea împărțită” în deliberarea unui caz. Participanții au fost invitați să își împărtășească preocupările și îngrijorările cu privire la etică, precum și ce-au învățat în ultimul timp referitor la gândirea etică și ar dori să transmită sau să faciliteze prin discuții și colegilor.

Personal am fost preocupată de etică din momentul în care am fost în formare profesională și unul dintre seminarii a fost destinat citirii și discutării codului etic. Simplul fapt că am fost invitați să interpretăm, să criticăm și să ridicăm întrebări despre prevederile codului etic ca și când l-am regândi noi înșine de la capăt a constituit o permisiune de a gândi și un îndemn de a nu ne raporta la principii din poziția de Copil, ci a le integra în Starea eului nostru de Adult, având în vedere că orice cod etic este limitat prin:

• neputința de a oferi un răspuns valabil în toate situațiile posibile 

• necesitatea de a se adapta și actualiza în conformitate cu evoluția etică a societății umane care produce codul etic respectiv

• inevitabilitatea intrării în conflict a unor principii etice de la caz la caz

• caracterul ne-absolut sau relativ al prevederilor codului etic, etc

Prin urmare, psihoterapeutului îi este solicitat cazuistic și situațional să aibă o bună capacitate de identificare și formulare a problemelor, competențe de a analiza și dezvolta ipoteze, interpretări și alternative diverse, capacitatea de a se orienta cu ajutorul codurilor de conduită, al ghidurilor, al legilor, al politicilor și al altor norme în cadrul cărora activează, așa încât prin aprofundarea spiritului lor să poată acționa într-un mod responsabil, simultan protectiv, permisiv și potent. Mai este important ca psihoterapeutul să se consulte cu alți profesioniști și să aleagă intervenții adecvate, să le implementeze și să și le evalueze critic și autocritic, respectuos și constructiv.

Jeffrey Barnett ridică următoarea întrebare în deschiderea articolului său despre Practica etică a psihoterapiei: „Cum pot psihoterapeuții să desfășoare o practică etică din moment ce codurile etice sunt de utilitate limitată în ghidarea miriadei de dileme etice și situații provocatoare cu care se confruntă psihoterapeuții în mod regulat?”

Atitudinile față de etică variază în funcție de cum este înțeleasă paradigma etică de către practicieni și din care stare a eului ne raportăm la acest cod: teama de comisii și procese de malpraxis (raportare din Copil) sau presupunerea că a fi binevoitor și a fi trecut examenele de certificare profesională ar însemna automat că nu vom avea probleme de etică (raportare din Părinte) sau viziunea mai realistă că Adultul poate să fie iar și iar contaminat și respectiv decontaminat, dacă acceptăm ajutor în acest sens.

Problema principală pe care o ridică întrebarea lui Barnett este că un cod etic nu va fi niciodată normativ, nici complet, și nici nu trebuie să fie, întrucât Starea eului de Părinte Normativ își îndeplinește cel mai bine funcțiile atunci când este integrată în Starea eului de Adult a psihoterapeutului, de unde produce efecte prin procesele de contact și contractare a cadrului profesional în relație cu fiecare client în parte. Chestiunea putinței de a desfășura o practică etică devine astfel una referitoare la abilități dobândite prin formare și experiență profesională. Ne putem întreba mai specific: Care sunt competențele necesare psihoterapeuților în vederea creșterii putinței lor de a gândi etic și de a facilita un demers etic deliberativ și decizional?

Barnett recomandă să luăm în considerare aplicabilitatea acestor competențe etice în trei domenii relativ noi ale practicii noastre: practica la distanță, practica interdisciplinară și practica îngrijirii de sine a psihoterapeutului.

Webinarul ITAA a fost scurt, a durat 90 de minute și aproape jumătate a constat în discuții în grupuri mici, în cadrul cărora fiecare participant a avut ocazia să ridice problemele ce l-au motivat să participe și să discute despre ele cu colegii. În microgrupul nostru ne-am amintit câteva dintre principiile bioeticii după care majoritatea psihoterapeuților se orientează (Beauchamp & Childress, 2019). Menționez cele mai răspândite cinci principii de bază: 

• binefacerea (a face bine celor cu care interacționăm), 

• non-maleficiența (a evita exploatarea sau vătămarea celor cu care interacționăm), 

• fidelitatea (îndeplinirea obligațiilor noastre profesionale în conformitate cu ce am contractat), 

• autonomia (munca noastră să promoveze și să protejeze funcționarea prin sine însuși și să evităm ca clienții să devină dependenți de noi),

• justiția (promovarea accesului echitabil, informat și liber consimțit la serviciile noastre profesionale).

Mai apoi am discutat despre importanța permisiunii de a pune la îndoială codul etic în cadrul formărilor, ca factor de dezvoltare a Adultului și ca formă de a exersa competențe co-reflexive. În Starea eului de Adult, etica este Părintele integrat sub forma acordurilor și metodologiilor de raționament critic colaborativ. Ne-am dat seama că ceea ce este evident pentru psihoterapeut este cel mai greu de pus la îndoială de către acesta. Clienții prin poziția lor sunt acolo să își pună întrebări despre propriile credințe. Un cursant în Analiză Tranzacțională este de asemenea într-o fază de formare și pregătire pentru a face față la o varietate de mentalități și probleme situaționale – el este de asemenea deschis spre a chestiona ceea ce știe și credințele pe care se bazează de când se știe. A avea experiență îndelungată de practică poate să fie riscant pentru terapeut în măsura în care începe să se bazeze prea mult pe ceea ce știe din propria experiență. Devine crucial ca practicanții experimentați să rămână angrenați în diverse forme de învățare continuă și supervizare profesională și totodată să-și păstreze modestia poziției începătorului, chiar dacă lucrează cu clienți de mulți ani. 

În ultimii șase ani, eu am fost implicată într-o formare complementară în filosofie aplicată, cu scopul de a înțelege mai bine Starea eului de Adult și a crea noi obiceiuri durabile de gândire critică, autoreflecție și judecată etică. În fiecare săptămână, aplicațiile în format de grup și individual mi-au dezvăluit cum în mod repetat avem tendința de a ne înșela pe noi înșine crezând în ceea ce știm sau manifestând certitudini pe care ne-am fondat noile sentimente de stabilitate psihologică. La fel ca și clienții noștri, ne vom simți deranjați de schimbarea neprevăzută și neagreată, vom avea momente de impulsivitate, vom fi prea precauți, ne va fi rușine că am greșit, ne vom simți vinovați, uneori deconectați de realitate și captivi în propriile concepții ori aspirații, preocupați de propria imagine, evitanți cu anumite responsabilități și lipsiți de chef ori de concentrare. Iar acestea nu se manifestă doar în viețile noastre private, ci în procesele de consultare – am văzut acest lucru sub diferite forme în cei șase ani de studiu al muncii consultative proprii și a altor colegi, având în vedere că toate întâlnirile noastre de formare au fost înregistrate și în mare parte reluate, observate și analizate din perspectiva tranzacțiilor evidente dinafara momentului propriu-zis de dialog. Am remarcat în repetate rânduri cum contractele implicite se văd mai bine din exteriorul decât din interiorul unei interacțiuni, am putut observa cum subiectivitatea celui ce consultă interferează cu procesul în moduri inconștiente, dar ușor de conștientizat prin studiul continuu al propriei practici. Promovarea sănătății psihologice în rândul ființelor umane autonome este un tip de lucru care necesită recunoașterea responsabilității noastre pentru proces și conștientizarea responsabilității clienților pentru propria lor organizare cognitivă și comportamentală.

Pentru a încheia acest scurt articol într-o notă experimentală, care sper să vă stârnească cel puțin curiozitatea de a urma o formare complementară în filosofie, vă propun ca data viitoare când vă veți găsi într-un grup sau într-o ședință de psihoterapie să vă observați impulsurile de a interveni ori de a împărtăși ceea ce gândiți, precum și tendințele de a nu interveni și de a rămâne în poziție de observator. Puneți-vă întrebarea: De unde îmi vine această intenție? Dacă este sau nu intuiție profesională putem verifica cu clientul dacă nu cumva ne-a solicitat într-un mod subtil, ne-explicit, această intervenție. Dacă nu pare să fie intuiție profesională, atunci merită să ne întrebăm despre ce din situația actuală ne-ar putea transpune în propriul scenariu de viață. De asemenea, dacă nu ați încercat deja, solicitați unor colegi să faceți împreună câteva exerciții de schimb de rol înregistrate, unde să fiți pe rând terapeut și respectiv client, să urmăriți desfășurarea procesului dintre voi pe înregistrare, cu atenție la trei categorii de competențe: atenția și distanța față de realitatea clientului, distanța și responsabilitatea față de propriile preocupări și nevoi, tipurile de întrebări pe care avem tendința să le punem și cele pe care avem tendința să le evităm, iar la orice replică pe care observăm că am dat-o, să conceptualizăm funcția și diferența dintre impactul estimat și impactul ei observat. Pentru mine a fost uimitor cât de mult și de zadarnic lucrez, cât de des ratez ocazii pentru o bună intervenție și cât de greu îmi este să conțin lumea mea și lumea clientului separate conceptual. Ceea ce m-a mai mirat este și că procesul psihoterapeutic are loc fără să fie în controlul clientului sau al terapeutului. Persoanele implicate în proces conlucrează la crearea cadrului în care – dacă au reușit să-l facă adecvat – psihoterapia se întâmplă parcă de la sine, așa cum un lacăt cu cifru se deschide când toate rotițele cifrului ajung în poziția în care trebuie să fie.

Dacă sunteți interesați să faceți parte dintr-un grup de antrenament practic al gândirii critice și etice, vă invit să luați contact cu mine printr-un email la rentaphilosopher2day@gmail.com menționând în subiectul mesajului că doriți informații suplimentare despre programul din toamnă al Ancăi Tiurean adresat psihoterapeuților.

Referințe bibliografice:

Barnett, J. E. (2019). The ethical practice of psychotherapy: Clearly within our reach. Psychotherapy, 56(4), 431-440.
EATA (2019) Eata Training and Examination Handbook, Section 3 - Ethics and Professional Practice
Beauchamp & Childless (2019). Principles of Biomedical Ethics. Oxford University press, Eighth Edition.
ITAA - Canalul oficial pe Youtube - conține înregistrările celor două webinarii: link aici spre webinarul din februarie 2022 și link aici  webinarul din mai 2022

de Alina Comendant

Voi împărtăși aici cu voi ideile ce au stat la baza prezentării mele din cadrul conferinței în speranța că vă inspiră în lucrul cu copiii și adolescenții pentru a găsi repere de lucru cu multiplele forme ale curajului (Campos, 2012), cu dezvoltarea inteligenței și competenței emoționale - prin folosirea conceptului scalei de conștientizare emoțională (Steiner, 1996) - și cu nevoile de creștere (John si Muriel James, 1991)

Am ales mai întâi curajul dintre cele trei concepte-cheie ale conferinței. Pentru că este vârful icebergului, este despre ceea ce putem vedea atunci când ne uităm la un copil sau la un adolescent când intră în cabinetul nostru.

Deci, ce este curajul?

Dicționarul Cambridge definește curajul ca fiind capacitatea de a ne controla frica într-o situație periculoasă sau dificilă.
În AT, Campos a fost unul dintre puținii care a vorbit despre curaj și l-a definit pur și simplu ca fiind forța fizică, mentală sau morală de a risca consecințe adverse sau negative în alegerea unui curs de acțiune just și responsabil.

Cred că ne naștem cu o doză de curiozitate, cu o nevoie de a explora și a cunoaște, iar odată cu creșterea, apar și alte semințe de curaj sub forma nevoilor emoționale, fizice, sociale, a naivității specifice etapei de dezvoltare a copiilor sau adolescenței.

Campos (2012) a scris despre forme ale curajului în gestionarea injoncțiunilor. M-am lăsat inspirată să folosesc aceste forme ale curajului în lucrul cu copiii, adolescenții și, de ce nu, cu adulții.

Munca terapeutică cu copiii își propune să-i ajute să-și formeze un scenariu sănătos, cu multe permisiuni și puține injoncțiuni. În acest sens, este o muncă preventivă. Terapeutul trebuie să identifice, să sprijine și să întărească punctele-forte ale copilului.

    Cum ajungem la interactivitate?

Harta lui Steiner despre alfabetizarea emoțională include 5 pași: 

1. Cunoașterea emoțiilor.

2. Dezvoltarea unui sentiment de empatie.

3. Învățarea unor moduri de gestionare a emoțiilor.

4. Repararea problemelor emoționale.

5. Punând totul cap la cap: interactivitate emoțională.

Interactivitate

Empatie

Cauzalitate

Diferențierea

…………………. Linia lingvistică

Experiență haotică

Senzații fizice

Amorțire

0%

Scala de conștientizare emoțională, Steiner, 1996

Senzații fizice: emoțiile sunt trăite ca senzațiile fizice care le însoțesc în mod normal; persoana va simți bătăile accelerate ale inimii, dar nu va fi conștientă de frică; o presiune în piept, dar nu o va identifica ca fiind depresie, bufeuri, frison; un nod în stomac; țiuit în urechi, senzații de furnicături; dureri fulgerătoare. 

Experiență haotică: La acest nivel de conștientizare emoțională, emoțiile sunt conștiente, dar sunt trăite ca un nivel de energie internă crescut ce nu poate fi exprimat în cuvinte. Vinovăția, frica, rușinea, mânia și incapacitatea de a le recunoaște sau de a vorbi despre ele ar putea determina persoana să le nege existența.

Linia lingvistică: este punctul în care impactul limbajului și capacitatea de a face schimb de informații între oameni fac posibilă dezvoltarea conștientizării și a sofisticării sentimentelor. 

Aici intervine Analiza Tranzacțională. Pentru a depăși linia lingvistică trebuie să putem avea schimburi tranzacționale veridice.

Diferențierea: diferențierea este un pas către recunoașterea diferitelor emoții, cauzele și intensitatea acestora, precum și spre a învăța cum să ne gândim la ele, să vorbim altora despre ele. Din haosul emoțional suntem capabili să extragem mânia, dragostea, rușinea sau ura care formează acea experiență subiectivă încurcată.

Cauzalitate: începem să înțelegem, de asemenea, motivele pentru ele, de ce dragostea sau ura puternică și de unde rușinea. Descoperim cum tendințele noastre de a reacționa emoțional se combină cu efectul pe care acțiunile oamenilor îl au asupra noastră, devenim capabili să investigăm aceste aspecte și, în cele din urmă, în cele mai multe cazuri, să înțelegem de ce simțim ceea ce simțim.

Empatie: Pe măsură ce învățăm să diferențiem emoțiile, intensitatea cu care le simțim, motivele pentru ele, începem să percepem și să intuim texturi și subtilități similare în emoțiile celor din jurul nostru. La acest nivel de alfabetizare emoțională cunoaștem intuitiv sentimentele altor oameni, iar într-un cadru de cooperare, ne putem valida intuițiile verificându-le. Acest proces îmbunătățește foarte mult acuratețea percepțiilor noastre empatice. În acest fel, învățăm să devenim conștienți de sentimentele altor oameni, cât de intense sunt acestea și de ce apar la fel de clar pe cât suntem conștienți de ale noastre.

Interactivitate: Emoțiile sunt fluide, chimice. Emoțiile se îmbină, se estompează, cresc și se micșorează, în prezența altor trăiri și în timp. În consecință, conștientizarea modului în care emoțiile interacționează unele cu altele în interiorul oamenilor și între oameni oferă un nivel suplimentar de complexitatea emoțională.

1. Nevoia de a trăi, inclusiv căutarea sensului, nevoia de speranță, sănătate și celebrarea vieții

2. Nevoia de libertate, inclusiv căutarea autodeterminării și crearea libertății interioare și a curajului

3. Nevoia de a înțelege, inclusiv căutarea cunoștințelor și nevoia de curiozitate și educație continuă

4. Nevoia de a crea, inclusiv căutarea originalității și nevoia de imaginație și vise

5. Nevoia de a se bucura, inclusiv căutarea fericirii, nevoia de entuziasm și de râs, și plăcerea muncii și sexualității

6. Nevoia de a vă conecta, inclusiv căutarea iubirii, nevoia de îngrijire și altruism

7. Nevoia de a transcende, inclusiv căutarea unității, nevoia de deschidere și evoluție personală

Bibliografie

de Anca Tiurean, 

revizuit de Avisek Majumdar
traducere de Magda Suslov

Stând cu emoțiile

Satyananda Yoga pentru psihoterapeuți cu Avisek MajumdarUn articol de Anca Tiurean, În terapie, discutăm de obicei despre corpul clientului și mai puțin sau chiar deloc despre corpul terapeutului. Mă întreb dacă cineva dintre colegii mei a găsit, în literatura de specialitate, referințe relevante despre impactul pe care folosirea propriului corp de către psihoterapeuți îl are asupra proceselor din activitatea lor profesională. Cu siguranță, ceea ce învățăm despre (și pentru) clienții noștri ni se poate aplica și nouă. Și da, există destulă literatură care ne învață cum să trăim contratransferul și să-l folosim cu corpurile noastre și prin ele, de vreme ce trupurile noastre sunt sediul aspectelor senzoriale ale emoțiilor și al unui fel de memorie celulară a experiențelor de viață. Dar oare alocăm aceeași grijă, atenție și empatie, și ne acordăm același spațiu reflectiv nouă înșine așa cum o facem pentru clienți? Și oare este ”timpul pentru mine” simultan cu ”timpul pentru celălalt” ori cu ”timpul pentru noi”? Sau tindem să le vedem ca intervale separate?

Astfel de întrebări m-au inspirat să-l invit pe colegul meu instructor de yoga Avisek Majumdar să organizăm împreună un al doilea grup de intervizare pentru terapeuți, care să se axeze în special pe observarea și pe lucrul cu emoțiile și cu modul în care le cuprindem în corp și în câmpul conștienței. Atunci când o experiență emoțională se produce vădit în corpul și în mintea mea, nu gândesc că: ”trebuie că simt ceea ce simte clientul”, deși există credința populară printre terapeuți că, cumva, unele sentimente nu sunt ale noastre. Această perspectivă este foarte derutantă și ne expune riscului de nediferențiere în raport cu clienții noștri. În schimb, îmi văd sentimentele ca fiind ale mele și despre mine, chiar dacă într-o oarecare măsură e posibil să le trăiesc și să le exprim și ”în numele clientului” sau ca fiind ”provocate de ceva ce se petrece în spațiul terapeutic”. De curând, m-am înfuriat pe cineva din familia unei cliente și am observat că furia mea părea să crească, în timp ce buna dispoziție și detașarea ei creșteau pe măsură ce relata o situație tulburătoare. Mi-am pus furia în cuvinte și i-am oferit informația din Starea eului de Adult: un ton enunțiativ și curios de ceea ce se întâmpla cu mine și cu ea în timp ce asistam la povestea pe care o spunea. Clienta a recunoscut imediat că nu-i era ușor să intre în contact cu astfel de sentimente și chiar mai puțin ușor să le exprime, dar văzându-mă că mi-a displăcut povestea și că m-am înfuriat pe persoana despre care vorbea, a fost suficient ca ea să simtă o oarecare ușurare. Dintr-o perspectivă sistemică, te-ai putea gândi că terapeuta a simțit și a exprimat o furie ”care-i aparținea clientei”, dar perspectiva mea e că furia îi aparținea terapeutei, care putea să rezoneze, într-un mod subiectiv și personal, cu ceea ce îi descrisese clienta. Terapeuta are capacitatea de a simți, permisiunea de a simți, permisiunea de a-și exprima sentimentele și capacitatea de-a o face de o manieră Adultă, liberă de punerea în act. Clienta beneficiază momentan de trăirea unui catharsis prin intermediul altcuiva și, în același timp, este expusă la capacitățile și permisiunile mai sus menționate ale terapeutei. Acesta poate fi începutul dezvoltării, în interiorul clientei, a unor permisiuni și capacități similare.

În cele ce urmează, vom descrie pe scurt modul în care terapeutul își poate explora propriul corp și își poate asuma emoțiile, ideile și intuițiile prin practici meditative și auto-consultative atât în timpul ședințelor, cât și în afara acestora. Apoi, eu și Avisek explorăm noțiunea de intuiție și poziția acesteia în raport cu Stările Eului. În cele din urmă, descriem trei ingrediente ale auto-consultării, inspirate din principiul director al mantrelor – frazele melodice, sunetele, silabele sau fonemele sau grupurile de cuvinte, care au atât un efect calmant asupra corpului în care reverberează, cât și un efect stimulator asupra minții, care se îmbogățește cu revelații interioare și diverse interpretări ale unor concepte precum adevăr, pace, cunoaștere, dragoste, acțiune și inacțiune, lumină, ușurare și împovărare etc.

În conversația anterioară grupului de practică, cu Avisek și cu alți colegi terapeuți, ne-am împărtășit ideile despre ce înseamnă să avem această profesie care ne expune la o diversitate de emoții – ale altora și ale noastre – purtate în corp și în poveștile de viață. Suntem expuși, de asemenea, la conexiunile complexe și uneori delicate care se produc natural între terapeuți și clienții lor în timpul dialogului terapeutic. Există vreo cale prin care să fim scutiți de epuizare, de confuzie, de dezacordaj și de falsele impresii pe care le putem avea pe parcursul unei consultații psihologice? Scriu acest articol din perspectiva participantului la câteva ședințe de yoga, cu intenția de a reflecta la mine și la practica mea profesională zilnică.

Psihoterapia, așa cum o privim din perspectiva abordărilor vestice tipice, tinde să vadă corpul ca fiind separat de minte și de asta tindem să vorbim despre profesia noastră ca fiind preocupată de ”sănătatea mintală”, în timp ce ”sănătatea fizică” o lăsăm în grija profesioniștilor din domeniul medical. Corpul este adesea absent din procesul de terapie care are loc prin vorbire și se axează pe discurs și pe crearea de intervenții bazate pe discuții verbale, fără aproape nicio preocupare pentru stimulii proprioceptivi implicați în acest proces. Este adevărat că mulți psihoterapeuți sunt interesați de corpul experiențial: ei te invită să-ți simți trăirile, să le descrii și să vezi unde le simți și apoi să corelezi starea fizică cu încărcătura emoțională a conversației. Căutăm, de asemenea, să ne centrăm și să ne ancorăm și în noi înșine, pentru a putea să cuprindem spațiul necesar terapiei clientului, așa că stăm cu un ochi și asupra a ceea simțim în corpurile noastre. Pentru unii psihoterapeuți, corpul este instrumental: ei lucrează cu corpul tău dinspre exterior (acordând atenție și atrăgând atenția asupra indiciilor nonverbale, jucându-se, exersând jocurile de rol, precum și o diversitate de manifestări fizice semnificative cu ajutorul cărora explorăm gânduri, sentimente, constelații sistemice sau factori interdependenți). Folosirea propriului corp în terapie ca instrument de intervenție poate include autoreglarea emoțională și liniștirea ca mijloace de a-l ajuta pe client în co-reglare. În fine, există procese psihoterapeutice în care corpul are o funcție de comunicare: aceste sesiuni presupun să avem contact fizic cu clienții noștri și să învățăm fiecare despre celălalt la un alt nivel, prin îmbrățișare, prin ținerea de mână, printr-o bătaie cu palma pe spate, prin atingerea unui umăr în semn de rămas bun sau prin scuturarea mâinilor la sosire, prin ”lăsarea sacoului pe acest scaun” și prin înmânarea unui pahar de apă clientului, prin jocul cu nisip, prin ilustrarea unor factori cu ajutorul unor obiecte din încăpere, prin lucrul cu scaunele etc. – toate acestea sunt moduri prin care oamenii își dau de știre unul altuia despre context, despre siguranță, despre încredere și despre disponibilitate. Vă invit să aduceți adăugiri la această listă dacă vă simțiți inspirați s-o faceți. Iată ce adaug eu ca urmare a faptului că practic yoga: corpul este modul nostru de a fi în lume. Atunci când mă prezinți prietenilor tăi, întinzi mâna către corpul meu și spui: ”Aceasta este Anca”, iar ei se uită la corpul meu și se gândesc: ”Pare tensionată” sau ”Pare obosită” sau poate ”Aș vrea să fiu și eu la fel de relaxată ca ea”. Atunci când fac distincția între mine și alții și între mine și mediu, observ că granițele a cine sunt eu sunt granițele corpului meu. Atunci când sunt copleșită emoțional, simt încărcătura aceasta în corp. Didactic vorbind, pot face distincția între corp și minte așa cum o face Descartes, dar din punct de vedere fenomenologic noi suntem corpurile noastre și orice li se întâmplă acestora ni se întâmplă nouă. Evenimentele traumatice pot  să ducă la o disociere între corp și minte. Dar chiar și așa, disocierea e un fenomen care se produce în întregul corp-minte și nu presupune că corpul și mintea sunt separate, ci că sunt ținute separate la nivel psihologic, din motive de siguranță sau când apare vreun impas.

Tema noastră comună din workshop-urile de yoga pentru psihoterapeuți a fost exersarea observării emoțiilor, ale noastre și ale altora, oferirea de spațiu pentru exprimarea lor și rămânerea cu ele astfel încât să vedem ceva semnificativ prin ele. Cu ajutorul mișcărilor conștiente și al respirației conștiente, călătorim printr-o serie de posturi și acordăm timp și atenție pentru a observa și a contempla diversitatea de experiențe și de structuri psihologice pe care acestea le creează și le implică. Instructorul ne cere să rămânem deschiși la înțelepciunea care răsare spontan din interiorul nostru. Termenul ”înțelepciune” este în mod intenționat ambiguu aici, ca o ceașcă goală ce va fi umplută de fiecare cu propriile sensuri.

Înaintea workshop-ului pentru psihoterapeuți, am avut o discuție cu Avisek despre Starea de Adult a eului și despre măsura în care aceasta poate fi un concept viabil în a descrie ideea de prezență din yoga. După cum probabil știți deja, există două tipuri de Adult1 tipice (experiențial și analitic), iar Avisek a avut impresia că acestei definiții îi lipsește ceva. Experiența este ceva ce se petrece la nivelurile senzorial și emoțional. Capacitățile analitice ne ajută să deconstruim credințele după care trăim și care fac parte integrantă din scenariile noastre de viață. În tandem, procesarea logică a informațiilor, împreună cu canalele senzoriale prin care ne parvin experiențele, ne dezvoltă intuiția – acesta este un cuvânt latin ce conține o particulă care înseamnă a lua în considerare și a contempla. Astfel, intuiția e un fel de activitate reflexivă, care se folosește de Stările Adulte experiențială și analitică pentru a transcende prezentul din aici și acum, pentru a ne îmbogăți în prezent cu ajutorul analogiei, al identificării de tipare și al adoptării unor puncte de vedere, perspective și paradigme variate. Acestea fac din intuiție o versiune rafinată a gândirii, cu ajutorul căreia ajungem la revelația că putem afla și altceva în spatele evidenței: implicitul, perspectiva mai largă, tipare și conexiuni de obicei ascunse conștienței. Vom oferi un exemplu.

Yoga este o meditație ghidată efectuată dintr-o anumită postură corporală, care ajută mintea să se concentreze. Mintea are tendința de a hoinări prin intermediul asocierilor libere către tot felul de idei, amintiri, sarcini zilnice etc. Mulți oameni care spun că nu pot medita susțin că să stea liniștiți și să mediteze le umple mintea de gânduri. A sta liniștit într-o anumită postură produce destul de repede un anumit disconfort fizic în corp, iar mintea este readusă de pe unde umbla, fiind obligată să se ocupe de disconfortul care cere schimbarea posturii. La momentul când practicantului îi vine de-acum ușor să-și mențină postura, acesta a devenit capabil să-și stăpânească mintea într-o mare măsură. Deseori, disconfortul pe care-l simțim într-o anumită postură nu numai că ne readuce în prezent, dar și facilitează asocierile libere cu anumite amintiri stocate la nivel celular.

La un moment dat, simțind durere în corp în timpul unei posturi fizice dificile, am făcut două asocieri în minte: una legată de un moment dureros din copilărie, când a trebuit să îndur o dificultate care nu s-a terminat prea repede, și una mai recentă, legată de un moment în care am fost martora unui client ce îndura zi de zi, de mulți ani, durerea provocată de poziția lui de viață. Cu aceste asocieri libere, am avut intuiția că persoana care suferă are nevoie să-și exploreze circumstanțele și poziția în cadrul lor, pentru a înțelege de ce durerea persistă și care ar fi unele moduri de-a o ușura. Am avut de asemenea intuiția că o mare parte din durere e cauzată de lăcomie, de ambiție și de frică, toate fiind conectate cu dureri din trecut care n-au fost procesate și sunt evitate printr-un reflex fizic. Experiențial vorbind, am devenit conștientă de durerea mea și de cea a altuia. Analitic, aș putea contura modul în care senzația proprioceptivă din corp a recuperat o amintire despre mine mai tânără trăind o durere similară și despre o altă persoană trăind o durere similară. Intuitiv, am fost inspirată de contemplarea acestor reprezentări, în sensul că mi-a devenit clar ce era necesar pentru a obține un efect terapeutic. Am putut, de exemplu, să văd clar determinarea, ambiția de a trăi, frica de a pierde ceva și agățarea strânsă de ceva a celor care păreau înainte victime ale sorții. Au apărut întrebări importante precum: De ce persiști în starea de durere? Te pregătești pentru ceva? Te investești pe tine în ceva de valoare? Ești blocat între dorințe care te trag fără milă în direcții opuse? Ce ai pierde dacă ai renunța la această durere? Ce ai pierde dacă ai reuși să te relaxezi în această postură momentan dureroasă?

Aceste întrebări explorează în mod direct impasurile din Starea de Copil a eului, în care Copilul Liber și Copilul Adaptat se află în tensiune fiindcă sunt motivați de obiective de supraviețuire (posibil incompatibile).

Așadar, yoga pare să fie un exercițiu important pentru un psihoterapeut, exercițiu care conține o integrare rodnică a meditației cu lucrul corporal, ce duce la dezvoltarea de competențe Adulte esențiale. După cel de-al doilea workshop pentru psihoterapeuți, am participat la o serie de ședințe săptămânale de grup (în persoană și online) în care am suprapus intenționat exercițiile tipice (de exemplu) de „salutul soarelui”2 cu principalele stadii ale unei ședințe de psihoterapie, apoi cu contemplarea a ceea ce ar fi o viață de cuplu sănătoasă, apoi cu noțiunea de reziliență și tot așa, cu subiecte care mă preocupau în săptămâna respectivă. Nu înțelegeam mantrele în limba hindi, așa că mi-am făcut propriile mantre. Am obținut trei realizări simultane cu aceste exerciții: ingredientul meditativ (Adult Experiențial), ingredientul cognitiv care constă în conceptualizare, explorare și interogare a experienței mele personale (Adultul Analitic) și ingredientul pe care l-aș putea numi filosofic (Adultul Intuitiv). Voi prezenta acum câteva aspecte dezvăluite cu ajutorul Adultului Analitic și care sunt concordante cu ceea ce și colegii mei au descoperit ca fiind niște tendințe tipice ale psihoterapeuților în lucrul cu clienții. Voi încheia articolul cu un exemplu de mantre tipice pentru psihoterapeuți pe care să le exploreze prin exercițiile de „salutul soarelui”.

Graba de a repara. Dat fiind că trăim într-o societate axată pe soluții, și terapeuții pot resimți tentația de a-i scăpa pe oameni de sentimentele lor neplăcute. Suntem tentați să salvăm și deseori există așteptarea să salvăm. Când ne aflăm într-o poziție de salvator, nu ne considerăm emoțiile proprii și pe ale altora ca pe ceva natural, util și demn de explorare.

Principiul plăcerii. Înclinăm să nu vrem să simțim ceea ce denumim emoții negative (tristețe, furie, frică). Înclinăm să vrem să trăim numai ceea ce denumim emoții pozitive (bucurie, uimire). Ne este jenă de unele dintre emoțiile noastre (gelozie, invidie, ură, lașitate, rușine). Disconfortul e rareori văzut ca un instrument de centrare sau ca o experiență informativă despre propria liminalitate (spațiul și timpul tranziției între nu mai e și încă nu e).

Exprimări inadecvate. Mulți oameni își exprimă emoțiile în moduri inadecvate (țipă, critică, se răzbună, se retrag, se manifestă pasiv-agresiv, se îmbolnăvesc etc.) Mai întâi, trebuie să ne întrebăm de ce spunem despre aceste exprimări că sunt inadecvate. În yoga, inadecvarea înseamnă să nu-ți respecți limitele propriului corp sau să le desconsideri. Adecvarea înseamnă să lucrăm cu noi înșine într-un mod conștient și ritmat, astfel încât să distingem clar procesele de tip antrenament de procesele tip traumatizare, respectând limitele proprii și ale celorlalți, cunoscându-le și luându-le în considerare "plasticitatea" și "rezistența". Practica yoga este un exercițiu de conținere conștientă, de lăsare a emoțiilor să existe și să treacă, prin îndeplinirea rostului lor și prin mișcare conștientă. Ne coordonăm respirația și gândurile cu postúrile și cu schimbările de postură, ca să exersăm preluarea responsabilității asupra propriilor stări și nevoi.

Sentimentele racket. Când ceea ce simțim intens și mai degrabă superficial e destinat să ne distragă de la un sentiment mai autentic pe care de obicei nu ne dăm voie să-l simțim ori să îl exprimăm, atunci ne aflăm în scenariul de viață și suntem întrucâtva inconștienți de ceea ce se petrece dincolo de suprafață. Yoga ne permite să accesăm sentimentele subiacente prin faptul că le permite tuturor emoțiilor să existe și să joace un rol în echipa psihologică (adică în dialogul intern dintre diferitele noastre perspective).

Când faceți următorul exercițiu de salut al soarelui, luați în considerare următoarea meditație și mantre care cred că sunt destul de tipice pentru psihoterapeuți. Feedback-ul vostru despre acestea mă va ajuta să pun și mai mult lucrurile în perspectivă. O idee cu care m-a stimulat Avisek în timpul unei posturi a muntelui a fost că ”corpul meu este Casa Poporului”. Are o greutate și o mulțime de încăperi și de personaje care lucrează acolo zi de zi. ”Ce mă susține atunci când nimic din afara mea n-o face?” Această întrebare a adus conștientizare și reflecție asupra relației mele cu mediul și cu părțile din mine care se află în contact cu el, căutând echilibru, confort și reziliență. Salutul soarelui începe prin a sta drept în picioare, cu palmele deschise ca și cum am vrea să primim ceva. Într-o mână m-am pus imaginar pe mine, iar în cealaltă pe clienții mei. Atât eu, cât și ei ne putem deschide în mod regulat către un tip de îngrijire care este disponibil în mediul nostru, precum stroke-urile. În postura următoare, contemplez întâlnirea dintre terapeut și client pe măsură ce palmele se apropie una de alta în fața pieptului. Mantra aici era: Vom reuși cu ajutorul resurselor și calităților tale puse laolaltă cu ale mele. Apoi, palmele unite se ridică în timp ce coloana vertebrală se întinde – iar în această postură de gratitudine resimt simultan efortul de a ajunge mai sus (ambiția) și înțelegerea capacității noastre limitate de a merge mai departe decât ne permite propria structură. În acest punct, instructorul yoga propune aducerea mulțumirii – de vreme ce ”este suficient să ne întindem până aici unde ne este destul de greu, pentru a construi reziliență, în timp ce ne menținem integritatea.” Uneori, mantra aici era ”ceea ce putem obține împreună poate nu e suficient, dar tot are valoare.”

În următoarea postură, când palmele sunt aduse în jos către saltea, renunțăm cu smerenie la ceea ce avem sau am obținut prin practică. Ne îndreptăm, spune instructorul, spre Mama Pământ. Aici, mantra era uneori conectată cu renunțarea (”Calitățile noastre sunt un dar temporar”), alteori cu co-responsabilitatea (”Când cădem, ne sprijinim unul pe celălalt”), iar alteori cu permisiunea de a fi îngrijiți și ajutați (”Abandonăm greutatea pe pământul care poate s-o susțină”).

Apoi făcând un pas în spate și privind în sus, și deci ținând un picior și un genunchi sub piept în timp ce celălalt se întinde în spate, pot apărea asocieri cu acele momente din ședința de terapie când nu suntem pe aceeași lungime de undă sau când suntem într-un dezacord, dar avem nevoie să păstrăm echilibrul sistemului în care ne aflăm. În acest punct, mantra includea referințe la mutarea într-un rol de observator (”Fă un pas în spate pentru a-l vedea pe celălalt mai bine”), sau la complementaritate (”Unul vede un aspect al problemei, iar celălalt un alt aspect”).

Când celălalt picior este plasat lângă primul în poziție de scândură, apare un moment foarte intens, fiindcă această poziție nu e ușor de menținut. Întreg corpul are dificultăți – ceea ce aduce asocieri cu momentele dificile, dar importante din timpul consultației terapeutice. Mantrele cheie în această parte a exercițiului au fost: ”Ai grijă în mod activ de tine însuți” și ”Păstrează-te deasupra dorinței de confort și plăcere”. Uneori, acest moment se referea la reziliență. Din această poziție, trecem la postura muntelui, în care suntem stabili și întinși - ca într-o relaxare activă. De altfel, orice altceva care e mai puțin intens decât postura grea anterioară este trăit ca relaxant. Este nevoie totuși să nu ne relaxăm complet și să învățăm să ne bucurăm de o poziție care, înainte de cea dificilă, părea ea însăși dificil de menținut. Când pieptul și genunchii se lasă în jos și capul se ridică ușor în sus, suntem precum cineva care se uită la lucruri de jos în sus. Mantrele aici au fost în cea mai mare parte despre capacitatea de a-ți cere scuze, de a-ți păstra smerenia, de a găsi căi alternative, de a reduce intimidarea clientului prin păstrarea modestiei și de a exemplifica modele de a te ridica de jos, urmând câțiva pași diferiți care să facă treaba mai ușoară.

Apoi, postura cobra este una în care suntem pregătiți să facem ceva, dar nu facem încă. Înfrânăm această capacitate. Ne antrenează abilitatea prin care ne oprim din a salva și privim, în schimb, cât de departe poate clientul să meargă singur în afara zonei de confort și să-și construiască reziliența prin propriile eforturi. Revenirea la postura muntelui după cea a cobrei aduce asocieri libere cu mutarea de la ”înfrânare” la pasul anterior în care eram stabili și nu eram invadați de graba de a repara. În acest punct, pare că ne întoarcem din drum pe aceeași cale, lucru care ne reamintește de faptul că fiecare ședință de terapie poate fi împărțită în trei momente esențiale: ascensiunea, punctul de inflexiune și apoi încheierea progresivă. Ceea ce n-am reușit să facem în faza de ascensiune fie se face în cea de-a doua parte, fie se amână. Ne readucem înapoi picioarele din punctele îndepărtate în care ajunseseră și ne odihnim capul și mâinile pe care ne-am sprijinit în ultimele postúri. În timpul fazei finale de mulțumire, inspirăm binele pe care l-am cules și resursele din noi înșine cu care l-am cules. Expirând și aducând în fața pieptului mâinile împreunate, separăm palmele în același fel în care le-am unit, amintindu-ne că terapeutul și clientul își reiau drumurile separate și se deschid către noi alternative de îngrijire. Aici, mantrele pot include permisiunea pentru despărțire, aprecierea atât pentru a fi împreună, cât și pentru a fi separați, reamintirea că o bună structurare a timpului creează anticipare și un sentiment de siguranță, că regulile sunt făcute ca să ne elibereze și că avem o relație intrinsecă cu mediul nostru, deci nu ne aflăm niciodată exclusiv în mâinile noastre, iar viețile clienților nu sunt responsabilitatea noastră.

Găsesc că aceste exerciții sunt foarte utile în prevenirea sindromului de burnout și a traumei vicariante. Sper că acest articol vă oferă inspirație pentru cum să explorați emoțiile, cum să le cuprindeți, cum să vă mișcați cu ele, astfel încât să puteți să le urmați și să le înțelegeți, de unde vin și ce indică. Emoțiile ne arată preocuparea pentru supraviețuire, care vine din percepțiile pe care le considerăm amenințătoare. Gândirea reflexivă Adultă poate fi blocată de prejudecățile pe care le aduc căutarea plăcerii și evitarea vinovăției. Practica yoga se dovedește a fi puternică în a ne dezvolta arta de a ne ierta pe noi înșine pentru ceea ce facem și a ne accepta pentru ceea ce suntem, fiindcă se bazează pe a sta noi cu noi înșine și a ne cunoaște și respecta granițele personale. Deseori, limitele noastre au constituit motiv de rușine în scenariile noastre de viață, în loc de a fi o parte respectată din identitatea proprie. Furia față de anumite aspecte ale umanității noastre ne predispune la a le nega și astfel devenim orbi față de modul cum le manifestăm și le gestionăm în ședințe. Când devenim mai relaxați în a ne asuma tot ceea ce e uman în noi înșine, atunci devine mai ușor să lăsăm spațiu pentru ca emoțiile să-și dezvăluie inteligența naturală cu care operează. Mâhnirile noastre pot interfera cu procesul consultației, de vreme ce, observând problemele clienților noștri, le putem confunda cu ale noastre. Putem fi tentați să oferim ceea ce are valoare pentru noi, fără să vedem că ceea ce a funcționat pentru noi nu-i este poate de niciun folos clientului, sau că cheia clientului pentru o viață mai sănătoasă se poate afla într-o altă parte, pe care n-am cercetat-o fiindcă am rămas blocați în propriile preocupări. De multe ori, un doliu al terapeutului încă nerezolvat face ca terapeutul să reviziteze faza de negociere în timpul consultației, adică să încerce din greu să aibă succes cu clientul, în timp ce scopul inconștient e să nu renunțe la niște pierderi importante din viața proprie. Prin aceste exerciții de conștientizare și acceptare emoțională, ne reducem semnificativ tendința de a ne minți pe noi înșine. Dobândim revelații interioare și renunțăm la a ne agăța de teorii iluzorii despre cine suntem, despre ce se întâmplă în relațiile noastre sau despre ce înseamnă starea de bine. În schimb, exersăm preluarea controlului asupra acțiunilor noastre și dobândirea unei conștientizări mai largi a impactului pe care-l avem.
Închei prin trimiterea la resursele de pe pagina web a școlii de Satyananda Yoga din Timișoara și București. Veți găsi ateliere înregistrate, informații despre Yoga ca mod de viață, date despre programele online și offline, detalii despre filosofia pe care se bazează practica lui Avisek și multe alte resurse prețioase.

1Kuijt, J. (1980)  Differentiation of the Adult Ego State. Transactional Analysis Journal No.10 / issue 3. Pages 232-237 https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1177/036215378001000312  

2Venkatesh, L.P. & Vandhana, S. (2022). Insights on Suria Namaskar from its origin to its application towards health. Journal of Ayurveda and Integrative Medicine, Vol 13. Issue 2 at https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0975947621001996 

Suntem mândri de faptul că membrii comunității române de AT participă la evenimente internaționale (conferințe, traininguri, cercetări, publicații de specialitate) și dorim să apreciem curajul lor de a se pronunța asupra tematicilor cu care au acumulat experiență profesională, să apreciem dedicarea și perseverența în a duce munca la bun sfârșit și la un înalt standard de calitate și să ne bucurăm împreună de rezultatele activității lor. Sărbătorim realizările lor.

Încep prin a vă aduce la cunoștință că Jurnalul de Analiză Tranzacțională cuprinde de azi un articol important pentru noi semnat de Irina Filipache privind felurile în care demnitatea umană a fost afectată de regimurile totalitare și cum putem face față acestei moșteniri cu efectele sale dăunătoare narcisismului sănătos. Articolul poate să fie accesat aici gratuit de către primii 50 de cititori. Ulterior va rămâne disponibil sub formă de rezumat pentru public și integral pentru cei ce au abonament la TAJ. Ea scrie că „oprimarea are un impact devastator asupra structurii stărilor eului, interferând negativ cu procesele de maturizare. În lipsa vindecării demnității umane și a rușinii, durerii și urii instituite de către un sistem opresiv, indivizii nu pot juca un rol constructiv și creativ în formarea unei lumi destul de bune”

În continuare vă anunțăm cu bucurie că colegele noastre Alina Comendant și Marina Ionescu sunt acum PTSTA, adică tocmai au încheiat cu bine "training endorsement workshop" luna trecută cu aprecieri și încurajări din partea comunității internaționale de a prelua roluri de leadership și clienți în supervizare. Astfel își încep ele călătoria de traineri și supervizori în Analiză Tranzacțională cu ateliere de AT & Gestalt Play Therapy, punând la dispoziție prin Alma Mater cunoștințele și experiențele lor de lucru cu copiii și adolescenții. Alina a susținut la începutul lui iunie, în cadrul conferinței ITAA din 3-5 iunie, un atelier intitulat „Lucrul cu copiii și adolescenții folosind AT pentru a promova curajul, physis și reziliența”. Despre prezența și experiența Alinei la acest webinar puteți să citiți în numărul actual al Newsletter-ului.

La aceeași conferință a participat și colega noastră (proaspăt CTA) Cristina Pop cu o temă intitulată „The Roots of Hope”.Cristina a mai fost invitată la The Link Centre pentru susținerea unui webinar pe tema „Hate, Disgust, Shame and Disdain” pe 21 martie șj mai pregătește și alte inițiative asemănătoare pe teme interesante în viitorul apropiat. Am rugat-o pe una dintre colegele noastre participante la atelierele Cristinei să ne spună câteva cuvinte despre cum a fost. Mădălina Antohe (psihoterapeut) ne spune că i-a plăcut structura pe segmente din prezentare, prin care participanții văd constant prezentarea în ansamblu și știu unde au ajuns, cât e parcurs și cât mai urmează. Deși online, Cristina a reușit să introducă și să desfășoare exerciții fizice, prin care a legat teoria de practică și i-a făcut pe participanți să se simtă energizați. N-au lipsit nici studiile de caz. A reușit să includă toate ingredientele unui webinar reușit. „Interesant pentru mine, legăturile, experiențele povestite, este foarte relevant conținutul pentru mine atât la nivel personal, cât și în contextul actual, ce implică schimbări multe și incertitudini, sociale, economice, politice. Mi s-a părut coerent organizat, structurat, fluid, armonios. Foarte fain workshop-ul overall! A picat bine și frumos!" (Mădălina Antohe)

Nu în ultimul rând, colega noastră Ioana Cupșa a participat la Conferința ITAA cu prezentarea: ”Building Bridges Together: Explorations of the Impact Suffered on Life Scripts in the Context of the COVID Pandemic”. Am invitat-o pe Ioana să ne descrie câte ceva despre experiența ei în acest context și ne-a bucurat să primim câteva din impresiile ei „la cald”: „Mulțumesc pentru invitația de a scrie despre experiența mea ca trainer la prima conferință online organizată de ITAA. Tema conferinței “Curaj, Physis și Reziliență: resurse pentru o nouă lume emergentă” a rezonat cu felul în care am perceput provocările globale pe care le resimțim în fața realității pandemice, a existenței războiului din Ucraina, a crizei globale ecologice. Cu o experiență subiectivă colorată de curiozitate, interes pentru învățare, anxietate, dar și regret în fața absenței contactului fizic, m-am lansat în ceea ce a fost pentru mine prima experiență ca trainer în facilitarea unui workshop într-un format care a implicat, pe lângă participanți, și contribuția a trei interpreți (chineză, japoneză și portugheză), un voluntar pentru suport și, în cazul meu, prezența reasiguratoare a persoanei de suport tehnic. Pot spune acum ca am învățat foarte mult despre particularitățile specifice lucrului într-un astfel de format, un fel de “know how” care vine cu experiența practică și în care accentul l-aș pune pe forța și importanța contractării. M-am bucurat de prezența și interacțiunea participanților din diverse colțuri ale lumii, am vibrat în dorința și efortul comun de a crea un pod de conexiune virtual. Așa cum spuneau organizatorii conferinței, dacă pentru a ne proteja planeta este nevoie să considerăm alte opțiuni în felul în care funcționăm ca și comunitate globală, inclusiv recunoașterea pierderii contactului față în față, atunci provocarea este lansată”.

Toate aceste evenimente semnalează, credem noi, faptul că facem parte dintr-o comunitate însuflețită de practicieni care generează idei și perspective noi, care găsesc moduri de a-și exprima viziunile și de a le pune într-un dialog efervescent. Rămânem în continuare curioși să aflăm mai multe despre lucrurile pe care le faceți sau despre proiectele în care vă implicați, așa încât vă invităm să ne scrieți și să ne spuneți câte ceva despre ele!

Dragi colegi, ne bucurăm să vă anunțăm că am început organizarea Conferinței Naționale de AT din acest an, care va avea loc la Timișoara în weekend-ul 28-30 octombrie. Sperăm din suflet că vom reuși să ne întâlnim față în față, ca în vremurile mai bune – direcționăm eforturile noastre de organizare în acest sens,  totodată încercând să fim pregătiți optim și pentru o variantă online sau „hibridă” pentru eventualitatea în care ar fi necesar din motive de sănătate sau pentru a putea facilita, pur și simplu, accesul unor participanți cărora le este restricționat dreptul să călătorească.

Vă invităm  să vă rezervați intervalul 28-30 octombrie 2022 ca să ne bucura de prezența voastră la evenimente pe întreg parcursul conferinței. Vă lansăm totodată invitația de a vă alătura echipei de organizare a conferinței. Ne-am bucura atât de mult să folosim această șansă pentru a colabora, a ne cunoaște mai bine, a pune la cale ceva satisfăcător împreună și a promova împreună cu bucurie Analiza Tranzacțională în România. Căutăm colegi care pot ajuta cu partea de comunicare digitală, partea de imagine și design de concept, partea de protocol (acomodare și catering), relații cu participanții, evaluarea propunerilor de conținut, precum și voluntari care să poată răspunde cu ușurință necesităților de natură tehnică și organizatorică pe parcursul celor trei zile.

Scriem aceste rânduri și pentru a vă lăsa să știți că prin tema acestui an urmărim să explorăm resursele teoretice și experiențiale pe care le Analiza Tranzacțională le mobilizează în sensul dezvoltării Stării eului de Adult și preluării responsabilității pentru propria persoană și pentru realizarea de schimbări benefice în mediile noastre de viață. De ani de zile în România se vorbește despre schimbare și neschimbare, despre libertate și încălcarea libertăților, despre responsabilitate și dezvinovățire prin justificări adesea goale de alt sens decât manifestarea dificultății de a asuma că suntem participanți direcți și indirecți la problemele (nu doar la soluțiile) pe care le remarcăm în jurul nostru sau pe care propriile noastre decizii și gesturi le-au generat. Este mereu un timp bun pentru noi să vorbim despre responsabilitate, fără povara disruptivă a blamării și umilirii. Este necesar să căutăm a înțelege legăturile dintre libertate și responsabilitate, să ne dăm seama cum relațiile noastre cu regulile ne pot elibera și restricționa, cum conlucrăm la calitatea etosului în care trăim și ce ne ajută să fim schimbarea pe care o tot așteptăm de la ceilalți.

Libertatea și responsabilitatea sunt două concepte gemene, pe care adesea oamenii parcă ar fi tentați să le separe: să fim liberi, să facem cum vrem, să obținem ce ne trebuie, dar să nu fim de vină, să nu supărăm pe nimeni, să nu știm de partea dăunătoare a alegerilor noastre și dacă se poate să nu achităm nota de plată pentru propriile comportamente. Analiza Tranzacțională este o resursă prețioasă pentru înțelegerea, conținerea și deconstruirea credințelor care susțin astfel de aspirații nerealiste. 

Lansăm pe această cale și apelul către membrii ARAT de a ne trimite rezumate și propuneri pentru articole, workshop-uri și prezentări în cadrul conferinței, precum și sugestii de vorbitori-cheie pe care ar fi minunat să-i invităm ca să ne inspire pe temele ce țin în special de partea aceasta a autonomiei numită în AT „spontaneitate”. Pe grupul de suport

Vă  rugăm de asemenea să efectuați o preînscriere în perioada de vară (iunie, iulie și august) pentru a ne oferi o perspectivă despre numărul orientativ de interesați în participarea la conferință. Astfel vom putea să începem a căuta locație adecvată și a începe să mobilizăm o parte dintre resursele de care avem nevoie pentru acomodarea voastră și pentru desfășurarea evenimentului propriu-zis. 

Accesați formularul de preînscriere aici - răspunsurile voastre preliminare vor sprijini organizarea, dar nu reprezintă încă un angajament. În perioada de înscrieri (septembrie - octombrie) vă vom contacta pentru detaliile finale de care vom avea nevoie din partea voastră și vă veți confirma locurile prin achitarea taxelor de participare. Considerăm această conferință ca aparținând comunității noastre de AT, de aceea implicarea voastră în orice aspect al conferinței de la organizare, desfășurare și diseminare este prețioasă și lasă „semnătura voastră” personală în rezultatul final. Vă mulțumim pentru implicare! 

În 23-24 iulie 2022 la București, colega noastră Alina Comendant, PTSTA vă invită să luați parte la cursul introductiv de Analiză Tranzacțională 101. 

• o perspectivă asupra modului cum comunicăm (despre tipurile de tranzacții)

• răspunsuri la “De ce reacționăm așa?” și “De ce reacționăm diferit în situații asemănătoare?”  (stările eului)

• o perspectivă despre tiparele repetitive care ne împiedică să fim autonomi (scenariul de viață și cum ajungem să fim cine suntem, pozițiile de viață , jocurile psihologice)

• despre motivația și nevoia noastră de creștere (caloriile psihologice sau stroke-urile, autonomie)

Cui se adresează:

• tuturor persoanelor care vor să exploreze noi moduri a fi, a gândi, a simți și a acționa

• celor care se regasesc în situații care se tot repeta și vor să înțeleagă dinamica

• profesorilor și consilierilor școlari

• celor care lucrează cu grupuri, în organizație

• studenților care vor sa urmeze o formare in Analiza Tranzacțională (pe unul dintre cele 4 domenii de activitate: consiliere, psihoterapie, organizațional sau educațional)

• consilierilor de dezvoltare personală/coach

• celor care sunt în formare în Analiză Tranzacțională și nu au cursul 101

• persoanelor cu o  atitudine de învățare deschisă

Alina Comendant este PTSTA-P (Provisional Trainer & Supervisor in Transactional Analysis) și psihoterapeut certificat în Analiză Tranzacțională. Lucrează de peste 10 ani în cabinetul privat și în colaborare cu instituții educaționale, centre de plasament și companii. Locuiește în Olanda unde își continuă practica privată într-un mediu multicultural lucrând cu copii, adolescenți și adulți în grupuri și one-to-one.
Este pasionată de scris, călătorit, petrecut timp în natură și mers cu bicicleta și a descoperit lumea Analizei Tranzacționale în 2009.

de Ovidiu Platon 

de Miruna Jovin